Dar Europa ar trebui sa se descurce mai bine. Ar trebui sa actioneze cu mai multa imaginatie pentru a crea mai multa libertate economica si competitie, pentru a stopa favorizarea companiilor nationale si pentru a oferi mai mult sprijin Bancii Centrale Europene. Strategii din zona euro ar trebui, de asemenea, sa ia initiativa in cluburile economice-cheie ale lumii.
In primul rand, membrii uniunii monetare si economice a Europei (EMU) ar trebui sa renunte la locurile lor in G-8 si Fondul Monetar International. Ar putea exista justificari, pentru ca fiecare stat din EMU sa fie reprezentat in G-8, dar nu in principalele organizatii economice. Daca s-ar oferi voluntar sa actioneze in comun la aceste forumuri, Europa ar elibera un spatiu necesar pentru alte tari la masa principala a discutiilor economice ale lumii, ceea ce ar provoca un mai mare respect pentru strategii globali.
In plan intern, “succesul” zonei euro se poate masura prin cresterea economica. Multi comentatori considera ca discrepantele mari dintre ratele de crestere ale membrilor zonei euro sunt un esec. Dar multe alte zone cu moneda unica, inclusiv Statele Unite, se confrunta cu divergente similare. Ar trebui sa fie, de asemenea, evident ca, daca pietele valutare nu actioneaza ca o “valva” pentru presiunile financiare si economice, volatilitatea ar putea creste.
Intr-adevar, liderii zonei euro ar trebui sa fie mai putin ingrijorati de variatiile de crestere interna decat de dovezile clare de performante economice scazute. Daca, de la infiintarea EMU, cresterea a fost relativ stabila, PIB-ul pe cap de locuitor - probabil cea mai buna masura pentru succesul economic - arata ca Europa a ramas in urma altor regiuni, chiar si cu cifrele ajustate la forta de munca. Se stie, de asemenea, foarte bine ca productivitatea europeana ramane in urma, probabil, din cauza acelorasi factori care au facut Europa sa para plictisitoare, precauta si lipsita de ambitie, in comparatie cu multi dintre competitorii sai.
Cand vine vorba despre politicile privind concurenta interna, majoritatea tarilor europene inca mai gandesc la nivel national. Pentru ca euro sa contribuie semnificativ la cresterea economiei si productivitatii europene, guvernele trebuie sa permita - si chiar sa incurajeze - forte competitive mai puternice in EMU.
In ceea ce priveste politica economica externa, strategii europeni au facut putine lucruri pentru a raspunde schimbarilor care au loc in economia mondiala - in afara de a se plange de importurile din China si de modul agresiv in care Rusia isi foloseste marfurile, devenind stanjenitor de obsedata de asa-numitele fonduri suverane.
Este o demonstratie slaba pentru tarile care s-au confruntat cu succes cu provocarea infiintarii UE si uniunii monetare. Dupa toata diplomatia si eforturile cerute de aceste evenimente, strategii europeni ar trebui sa fie in stare sa se ocupe de reforma FMI, Bancii Mondiale, G-7 si G-8. Dar aceste institutii inca reflecta situatia de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, care nu e de prea mult folos in lumea de astazi.
De exemplu, de ce exista o organizatie economica internationala a G-7 fara China, care se estimeaza ca va surclasa Germania ca fiind cea de-a treia mare economie a lumii si care, din 2000, a contribuit aproape la fel de mult la activitatea economica globala ca intreaga zona euro? Cele mai multe probleme de astazi nu pot fi rezolvate fara
luarea unor masuri in China. Cum poate indrazni G-7 sa faca, in mod repetat, comentarii publice despre moneda unei alte tari si sa astepte un raspuns pozitiv?
Intre timp, Franta, Germania si Italia sunt toate in G-7, chiar daca fac parte din aceeasi uniune si au aceeasi moneda. Ar fi mai bine daca BCE si ministrii de Finante din UE ar adopta o pozitie comuna inaintea intalnirilor G-7 si apoi ar permite ca punctul lor de vedere comun sa fie reprezentat de un singur exponent al consiliului si de presedintele BCE. Pentru ca ministrii se intalnesc inainte de G-7, ar fi usor de facut.
Intr-adevar, un G-6 financiar ar avea astazi mai mult sens decat actualul G-7, dar s-ar putea ca maine sa nu mai fie valabil. Peste alti zece ani, India ar putea ajunge in topul puterilor economice. Sau Marea Britanie ar putea adera la zona euro, astfel incat rolul sau independent ar putea deveni redundant. Isi poate pastra Canada locul, in timp ce Rusia si Brazilia sunt excluse? Si ce alti giganti economici isi asteapta randul?
De aceea avem nevoie de un sistem de apartenenta la organizatiile internationale care sa ofere asigurarea ca structurile sunt relevante, dar si suficient de flexibile pentru a permite membrilor sa vina si sa plece. Un pas inainte ar fi stabilirea unor ghiduri numerice - pe baza Tratatului de la Maastricht pentru statutul de membru al G-7.
Europa ar trebui sa conduca prin puterea exemplului, oferind lumii beneficiile experientei sale indelungate in diplomatia financiara si facand voluntar primii pasi inainte. Avand in vedere ca Europa a reusit sa construiasca EMU, Tratatul de la Maastricht si pactul de stabilitate si dezvoltare, ar trebui sa fie relativ usor pentru expertii din zona euro sa elaboreze un sistem pentru aderarea la G-7. Daca tarile europene nu iau initiativa pentru reforma institutiilor financiare globale, aceasta va ramane o cauza pierduta.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
