Europa are nevoie de o uniune a apărării pentru a-și asuma responsabilitatea pentru propria apărare, a declarat marți, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, comisarul european pentru apărare Andrius Kubilius, transmite Agerpres.

Europa trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare într-un context internațional tensionat

În cadrul dezbaterii privind consolidarea apărării europene, comisarul european pentru apărare a subliniat că „Responsabilitatea europeană pentru apărare cere un cadru instituțional pentru cooperarea noastră. O uniune europeană a apărării”.

„Cum construim o apărare europeană în acest mediu internațional? Intensificați producția de apărare, cu mare urgență, cu o energie fără precedent. Produceți. Produceți. Produceți. Industria apărării trebuie să se ridice la înălțimea acestei provocări istorice”, a adăugat el.

Kubilius a precizat că o responsabilitate europeană în domeniul apărării nu exclude necesitatea NATO, ci că dezvoltarea părții europene poate contribui la întărirea Alianței.

El a explicat că înlocuirea unor contribuții strategice americane, cum ar fi informațiile din spațiu și realimentarea în zbor, cu capabilități europene ar trebui să fie o prioritate strategică pentru blocul comunitar.

Totodată, comisarul a remarcat că Europa a cunoscut un veritabil „big bang” în investițiile pentru apărare: „Statele membre vor cheltui 6,8 trilioane de euro pentru apărare până în 2035 dacă își îndeplinesc angajamentele pentru apărare asumate în cadrul NATO.”

„Această criză de securitate ne face de asemenea mai puternici. Din punct de vedere istoric, UE este un uriaș economic. În ceea ce privește partea de apărare, UE este tot un uriaș, dar un uriaș care doarme. În această lume de uriași, trebuie să fim și noi un uriaș. Dragi prieteni, haideți să trezim împreună uriașul adormit european”, a mai spus Kubilius.

Unii eurodeputați au intervenit și ei în plen, reiterând nevoia de cooperare în domeniul apărării și prezentând perspective diferite asupra modului în care UE ar trebui să își construiască capacitățile strategice.