Romania, Malta, Ucraina, Cipru, Bulgaria si tarile baltice au atras anul trecut o proportie mai mare din imprumuturile acordate statelor emergente decat state cu traditie mai mare, precum Rusia, Turcia, Polonia si Ungaria, potrivit Bancii Reglementelor Internationale (BRI), citata de Reuters.
‘‘Europa emergenta’‘ a primit peste 60% din noile imprumuturi acordate pietelor emergente, in ultimele trei luni ale anului trecut, ponderea regiunii pe piata imprumuturilor orientate catre state in curs de dezvoltare urcand la 34%, se spune in raportul trimestrial al bancii. Anul trecut, ‘‘statele emergente europene au devansat Asia in privinta creditelor atrase de la bancile care au raportat informatii catre BRI’‘, se arata in raport.
Ritmul de crestere a creditelor acordate Europei emergente a fost mai rapid decat cel consemnat in alte regiuni, dupa anul 2002. Circa 44% dintre creditele aflate in derulare in Europa emergenta sunt in euro si mai putin de o treime in dolari. In Romania, imprumuturile acordate rezidentilor s-au dublat in ultimul trimestru al anului trecut, in mare parte ca urmare a deschiderii de birouri locale de catre banci din zona euro.
La sfarsitul anului trecut, valoarea creditului neguvernamental era in Romania de 93,28 miliarde de lei, cu 53,7% mai mult fata de valoarea de la sfarsitul anului 2005, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.
Noile credite acordate statelor emergente, la nivel mondial, au crescut in ultimul trimestru cu 96 miliarde de dolari, iar volumul total a ajuns, in 2006, la 341 miliarde de dolari, comparativ cu 232 miliarde de dolari in 2005 si 136 miliarde de dolari in 1996.
Rata anuala de crestere a creditelor catre pietele emergente a fost, in 2006, de 24%.
(Mediafax)
‘‘Statele emergente europene au devansat Asia in privinta creditelor atrase de la bancile care au raportat informatii catre BRI''



