Europeni, vi se pregătește ceva: Acordul care va ruina UE!
Publicat la 03.01.2020, 04:44:21
Recentele discuții ONU privind clima s-au încheiat fără vreun consens. Majoritatea țărilor au venit și au plecat fără planuri noi despre cum să își reducă emisiile de carbon în mod semnificativ.
Din acest punct de vedere, cel mai mare și mai ambițios plan prezentat la Madrid a fost așa-zisul Acord Verde (Green Deal) al UE, care prevede reducerea emisiilor nete de carbon la zero până în 2050.
Acest acord va reconfigura economiile și uzanțele energetice pe întregul continent. Speranța legată de acest acord este mare: încetinirea sau stoparea schimbării climatice mondiale, în conformitate cu Acordul de la Paris al ONU.
Costurile reale ale acestui plan sunt exorbitante. În plus, UE continuă să ignore că principalul producător de emisii de carbon este China.
Acest Green Deal nu va salva mediul și nici nu va scoate lumea din dezastru, însă va costa o mulțime de bani – și va ruina economiile UE care se concentrează pe combustibilii fosili, lăsând cea mai mare povară pe spinarea țărilor care depind de acești combustibili pentru funcționarea rețelei lor energetice, cum este de pildă Polonia.
Țări ca Polonia se bazează mult pe cărbune (80%) pentru a obține energia necesară. Industria mineritului furnizează și numeroase locuri de muncă. A pune capăt sau a reduce drastic mineritul în Polonia presupune uriașe costuri umane: șomaj, cheltuieli sociale, scăderea dramatică a nivelului de trai. Este așadar lesne de înțeles de ce reducerea cărbunelui este atât de problematică pentru o astfel de țară, scrie EVZ.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
România și Ucraina deschid un nou pod peste Tisa. Podul de la Sighetu Marmației a costat peste 50 de milioane de euro, bani europeni

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
