Electricitatea şi gazele naturale din România sunt printre cele mai ieftine din întreg blocul comunitar. La capitolul gaze naturale, populaţia plăteşte 7,6 euro pe gigajoule, de două ori mai puţin decât media statelor membre, potrivit Eurostat. Românii beneficiază de cel mai ieftin gaz natural din Uniune. La capitolul electricitate, populaţia plăteşte 10,3 euro pe kilowatt faţă de 16 euro în blocul comunitar. Doar bulgarii şi estonienii au electricitate mai ieftină în termeni nominali. Situaţia se shimbă atunci când costurile sunt ajustate la puterea de cumpărare a românilor. În acest caz, populaţia plăteşte gaze naturale uşor sub preţul mediul european.
La electricitate, însă, când se ţine cont de veniturile reale ale românilor, aceştia dau cu 16% mai mult decât media Uniunii. Doar patru ţări, printre care şi Polonia, au o electricitate mai scumpă pentru populaţie. Pe de altă parte, potrivit Eurostat, consumatorii industriali din România beneficiază de cel mai ieftin gaz natural din Uniune, după firmele din Marea Britanie.





