La finalul celor doua zile de audieri s-a început urmărirea penală şi faţă de Cătălin Dumitru Vlad pentru infracţiuni de corupţie după ce ar fi  primit şi el ca şi Tomiţă Neagu o suprafaţă de teren în Jilava, au declarat pentru Money.ro surse judiciare. Diferenţa faţă de Neagu este dată de faptul că procurorul Cătălin Dumitru Vlad ar fi primit terenul prin intermediul mamei sale, aceasta fiind cea care apare în acte.

 

Surse judiciare au explicat pentru Money.ro că suspiciunile iniţiale ale procurorilor în ceea ce-l priveşte  Cătălin Dumitru Vlad au fost confirmate de declaraţiile date la DNA de un alt personaj anchetat în dosar, avocatul Adrian Zamfirachi. Pus în faţa probelor, Zamfirachi a recunoscut în faţa procurorilor DNA că a fost intermediarul dintre Adrian Mladin şi Vlad. Cătălin Dumitru Vlad este procurorul care atunci când lucra la Parchetul Capitalei i-a instrumentat dosarul lui Neculai Bujor, afaceristul duşman cu primarul Adrian Mladin. În acel dosar Vlad l-a şi reţinut pentru 24 de ore pe Neculai Bujor, însă propunerea de arestare pentru 29 de zile a fost respinsă de judecători. Pe fondul cauzei, Tribunalul Bucureşti l-a declarat nevinovat pe Neculai Bujor de acuzaţiile aduse de Cătălin Dumitru Vlad.

 

De altfel, Mladin a  susţinut în denunţ făcut la DNA că i-a dat şpagă procurorului Neagu tocmai pentru a-i închide dosarele constituite ca urmare a plângerilor lui Bujor.

 

Procurorul Tomiţă Neagu, fost şef la Parchetul Cornetu, în prezent procuror la Parchetul Tribunaului Bucureşti este acuzat de anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a primit şpagă excursii în SUA, la Beverly Hills şi Las Vegas de la primarul comunei Jilava, Adrian Mladin. Avocatul lui Neagu, Petre Buneci, a confirmat pentru mass media că clientul său a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

În total şpaga primită de procurorul Neagu de la primarul Mladin s-ar fi ridicat la aproape 240.000 de euro, dintre care 170.000 de euro au fost primiţi de procuror pentru a-şi cumpăra un teren în Jilava.

 

Acuzaţiile procurorilor DNA au venit după ce chiar primarul Adrian Mladin a făcut un denunţ la DNA în care a recunoscut că i-a dat mită procurorului pentru ca acesta să-i închidă dosarele în care edilul comunei Jilava era anchetat de Parchetul Cornetu ca urmare a plângerilor făcute de Neculai Bujor.

 

"În ianuarie - februarie 2010, denunţătorul Adrian Mladin a achitat cu titlu de mită contravaloarea cheltuielilor ocazionate de sejurul petrecut  de Tomiţă Neagu  şi soţia acestuia în localităţile Beverly Hills şi Las Vegas", se arată în rezoluţia DNA de începere a urmăririi penale în acest dosar.

 

În acelaşi dosar, acuzat de complicitate la luare de mită, este şi avocatul Adrian Zamfirachi, condamnat deja pentru corupţie într-un alt dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie alături de fostul şef de la Parchetul Buftea, Nelu Carpen.

 

Zamfirachi ar fi beneficiat şi el de excursiile în SUA.

 

Adrian Mladin, dar şi fostul edil al Snagovului Apostol Muşat, au fost eliberaţi săptămâna trecută din arest. Ei sunt judecaţi pentru o mită de milioane de euro cerută în cazul parcelării unor terenuri. Sumele au fost consemnate la notariate sub forma de împrumuturi, astfel că în acest dosar au fost trimişi în instanţă şi doi notari.