”Economia Greciei continuă să traverseze o perioadă dificilă, cu perspective de contracție economică de - 0,3% pentru acest an, iar Comisia Europeană se așteaptă ca asigurătorii privați ai creditelor la export să fie în continuare foarte precauți în ceea ce privește furnizarea de asigurări pentru exporturile către Grecia. De aceea, Comisia a hotărât prelungirea perioadei în care asiguratorii publici pot oferi astfel de servicii, lucru care permite EximBank să ofere în continuare exportatorilor români asigurări de stat pentru derularea contractelor comerciale încheiate cu parteneri eleni în condiții de risc reduse”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.   Polița de asigurare a creditelor de export pe termen scurt pentru riscuri non-piață și riscuri temporar non-piață oferită de EximBank în numele și contul statului român acoperă livrările cu termen de plată de până la doi ani pentru debitori din zone non-UE și țări non-membre OECD (și temporar pentru debitori din Grecia) și oferă siguranța încasării a 85% din valoarea exportului. Polița se încheie în valuta contractului de export și este personalizată pentru fiecare client.   Din 2014, când Grecia a fost exclusă de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată, și până în luna iunie a acestui an, exportatorii români au solicitat și au beneficiat de asigurări de stat emise de EximBank pentru un volum total al exporturilor de circa 12 milioane de euro.   Reglementările europene nu permit asigurătorilor de stat să ofere servicii de asigurare a creditelor la export pe termen scurt pentru riscurile asigurabile pe piața privată. Țările cu riscuri asigurabile pe piața privată sunt toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Greciei, precum și Australia, Canada, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Elveția și Statele Unite ale Americii. EximBank a dezvoltat și oferă soluţii complexe şi integrate pentru exportatori sprijinind activitatea de export din faza de producţie, livrare şi până la încasarea contravalorii mărfurilor exportate, prin:   EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. Înființată ca agenție de export, EximBank a urmat un parcurs ce i-a permis să depășească acest statut, păstrându-și în același timp unicitatea. În urma reajustărilor direcţiilor de acţiune, realizate în timp pentru adaptarea la evoluţiile economice naţionale şi mondiale, EximBank are astăzi capacitatea de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse și servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne. Informații suplimentare pot fi obținute prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau al adresei de e-mail informatii@eximbank.ro.