”Ce pot spune despre Eastman Kodak este că a crezut în oamenii săi. Era ca o mare familie. Mereu cineva îți deschidea ușa dacă demonstrai că vrei să înveți, să te perfecționezi și să devii un atu pentru companie”, spune Evans, o americancă de culoare care a început sa lucreze la începutul în anii 1980 pentru Kodak. A început ca femeie de serviciu, iar acum este manager, trecută pe la companii de talia Microsoft.   The New York Times face un arc peste timp și ne-o prezintă pe Marta Ramos, o americancă hispanică, care a început să lucreze la Apple, o companie de talia Kodakului de acum 30 de ani. Este tot femeie de serviciu. Câștigă 16,6 dolari pe oră, aproximativ același salariu ca și al lui Gail Evans din urmă cu 35 ani, ajustat la rata inflației.  

Companiile, niște mari familii?

  Asemănările se opresc însă aici. În urmă cu 35 de ani, femeia de serviciu de la Kodak avea patru săptămâni de concediu plătit pe an, primea o parte din banii pentru studiile superioare pe care dorea să le facă, primea o primă în fiecare martie al anului. Apoi, când clădirea în care făcea curat a fost abandonată, ea primit un alt loc de muncă, tot la Kodak. Acum, în America secolului 21, Marta Ramos, femeia de serviciu de la Apple, nu a mai avut o vacanță de ani de zile pentru că nu are concediu plătit, să își continue studiile este peste puterile ei financiare, bonusurile lipsesc cu desăvârșire, la fel și posibilitarea de a se muta cu slujba în cadrul marii companii Apple.   Citește mai departe în COTIDIANUL.