În producţia pentru exporturi lucrează aproximativ un milion de oameni. Multe unităţi şi-au redus deja forţa de muncă, din cauza scăderii cererii pe plan extern.
"Exportul românesc a intrat în recesiune din noiembrie 2008. Pe prima decadă din noiembrie comparativ cu cotombrie exporturile din zona non-eruopeană s-au redus cu 50 la sută, adică cu jumătate", a subliniat Mihai Ionescu.
ANEIR se bazează în estimarea privind şomajul pe scăderea cu până la o treime a cererii de exporturi în unele domenii de activitate, dar şi pe datele privind disponibilizările. Preşedintele Mihai Ionescu apreciază că în următoare perioadă vor fi afectate industriia metalurgică, textilă, de mobilă şi chiar industria de sticlărie.
Comenzile vor scădea până la sfârşitul anului cu până la 35% pentru unele domenii ale activităţii de export, a mai spus preşedintele ANEIR. Ca urmare, Asociaţia poartă un dialog cu EximBank, pentru facilitarea accesului exportatorilor la finanţare de la Banca de Export-Import a României. În intervalul ianuarie-septembrie 2008, deficitul comercial şi-a accentuat ritmul de creştere la 11,7% faţă de 2007, ajungând la 13,66 miliarde euro, potrivit datelor BNR. Preşedintele ANEIR, Mihai Ionescu, spune că există şanse de restrângere a deficitului de cont curent în cazul în care consumul nu se accelerează excesiv în perioada sărbătorilor.
Exportatorii vor trimite în şomaj până la 300 de mii de angajaţi în următoarele luni
Publicat la 03.12.2008, 12:34:01
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
