Potrivit Institutului Cultural Roman din Londra, cei doi artisti “construiesc o casa din sute de carti postale care au calatorit in jurul lumii si s-au intors acasa, in Leeds”.
Expozitia “Home” prezinta un numar mare de lucrari produse in Romania si in Marea Britanie. Proiectul include, totodata, o instalatie de “mail art” din carti postale, pe care Gabriela si Valentin Boiangiu le-au trimis in diverse colturi ale lumii si care au fost readuse impreuna in Leeds, in forma unei case. Practic, cei doi reunesc toti colaboratorii la proiect aflati in cautarea sentimentului de “acasa”. Expozitia a fost deja itinerata in Bradford (Marea Britanie), Craiova si Bucuresti.
Gabriela Boiangiu este curator si artist, lector Universitar la Dewsbury College, din Marea Britanie.
In 1999 a absolvit Universitatea de Arte din Bucuresti, in 2000 - un masterat in gravura la Bradford College, iar in 2003 - Politici ale Reprezentarilor Vizuale la Bradford College.

