Ryanair a transportat 14,2 milioane de persoane în aprilie, comparativ cu doar 1 milion în timpul restricţiilor de acum un an şi cu 13,5 milioane în aprilie 2019, fiind a doua lună la rând în care a transportat mai mulţi pasageri decât în perioada corespunzătoare pre-pandemică.
Compania aeriană irlandeză, cea mai mare din Europa după numărul de pasageri, a declarat că a operat peste 82.600 de zboruri în aprilie, cu un factor de încărcare de 91%.
Directorul general Michael O'Leary a declarat la începutul acestui an că se aşteaptă ca aeronavele Ryanair să fie pline în proporţie de aproape 90% până în aprilie şi peste acest nivel în vară.
Compania aeriană a spus că este profitabilă atunci când gradul de ocupare ajunge la 80%. Factorul de încărcare a atins în mod regulat cel puţin 96% cu o lună înainte de pandemie.


