Potrivit CNN Special Investigations Unit, poliţia federală americană (FBI, al cărui motto este "fidelitate, curaj, integritate") şi-a exprimat speranţa să descurajeze aceste practici prin note trimestriale trimise angajaţilor şi să oprească un adevărat "val de cazuri de trimitere de mesaje cu conţinut sexual pe telefonul mobil" implicând angajaţi care utilizează dispozitivele ce le-au fost date de Guvern pentru a trimite texte obscene şi fotografii nud, relatează CNN.
"Sperăm că trimiterea trimestrială a mesajului va învăţa oamenii, dar şi pe supervizorii lor, că nu pot să facă aşa ceva", a declarat Candice Will, asistenta directorului FBI. "Când ţi se dă un BlackBerry FBI, îl utilizezi în mod oficial. Nu trimiţi mesaje scurte unei femei din biroul alăturat, pe care o consideri atrăgătoare, sau trimiţi o poză nud cu tine. Nu de aceea îţi dăm un BlackBerry FBI", a subliniat ea.





