Ana, fiica adjuctului secretarului general al NATO și logodnicul său, americanul Garrett Cayton au hotărât să nu se căsătorească în țările lor de origine. Cei doi au ales Veneția pentru petrecerea nunții, eveniment ce va avea loc la anul.
”Am ales Veneția, pentru că Italia are un loc special în inima noastră. A fost primul loc în care am mers într-o vacanță cu ambele familii. După logodna de acasă, am vrut să găsim un loc frumos și accesibil pentru invitații noștri din America, România și restul Europei.Veneția este destinația visurilor noastre”, a spus Ana Geoană.
Fiica fostului președinte al Senatului României și fostului ambasador al României în Statele Unite ale Americii, Anamaria Geoană (26 de ani) a studiat în Statele Unite (Facultatea de Medicină din cadrul Universității Pennsylvania) și lucrează în domeniul medical. Frumoasa româncă a cochetat și cu modelingul, colaborând cu agenții de fotomodele.

Fiica lui Mircea Geoană face nunta la Veneția






