Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Deta, Bogdan şi Călin Roman au fost condamnaţi, marţi, la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
În acelaşi dosar, Daniel Bârzan, Radu Gherghel şi Vasile Strâmtu au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare. La rândul său, Ştefan Alexandru, una dintre victimele altercaţiei, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Bogdan Roman a fost obligat de instanţă la plata de daune morale în valoare de 2.000 de euro către Gartner Ewald, rănit în urma conflictului.
Decizia Judecătoriei Deta poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Timiş.
Fiul cel mare al primarului din Deta, Bogdan Roman, împreună cu fratele său, Călin, au fost implicaţi în noaptea de 23 spre 24 iulie 2011 într-un scandal între două grupuri de tineri. În urma scandalului, trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital. Fraţii Roman şi trei prieteni ai lor au fost arestaţi preventiv, însă după aproape patru luni au fost eliberaţi.





