Jurnalistul a arătat că toţi liderii europeni au acţionat doar atunci când situaţia a devenit critică, iar austeritatea a fost singura opţiune rămasă în acele circumstanţe. "Am ajuns în punctul critic", spune Munchau.
"Această erodare masivă a încrederii a distrus de asemenea şi strategia de salvare a zonei euro, elaborată în urmă cu numai o lună“, adaugă acesta. „Dacă nu se întâmplă ceva foarte drastic, zona euro se poate destrăma foarte curând (...) Dacă liderii UE ar putea ajunge la un acord înainte de 9 decembrie, când are loc următorul Summit Euro, atunci uniunea monetară va supravieţui. Dacă nu, aceasta riscă un colaps violent“, spune Munchau.
În acest context, economistul vine cu o soluţie care, în trei paşi, ar putea reglementa criza actuală. Primul pas: BCE trebuie să acorde împrumuturi băncilor, pentru a le asigura lichiditatea de care au nevoie. În acelaşi timp, instituţia trebuie să găsească o modalitate de a opri creşterea dobânzilor şi de a calma pieţele de obligaţiuni.
Al doilea pas: Guvernele din zona euro trebuie să emită obligaţiuni comune, de "stabilitate". Al treilea pas: Înfiinţarea unei uniuni fiscale. Zona euro are nevoie de o trezorerie, cu personal suficient, nu o de o coordonare ad hoc a Consiliului Europeană, elaborată în timp ce oficialii servesc cafea şi desert“, spune Munchau, pentru Financial Times.
Wolfgang Munchau s-a remarcat în Europa de Est în 2009, când a propus ca statele din regiune să adopte cât mai repede moneda euri pentru a-şi proteja economiile, în contextul în care Europa urmează să treacă prin cea mai severă criză economică de după cel de-Al Doilea Război Mondial. (REALITATEA.NET)
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.