Cei doi giganţi ai industriei bancare britanice se regăseau "la marginea prăpastiei" la începutul anului trecut, pregătind planuri complexe pentru a "scăpa" de activele riscante în valoare de sute de miliarde de lire printr-o schemă de garanţii de stat, guvernul furnizând totodată capitalul necesar pentru surpavieţuirea instituţiilor.
După 12 luni de restructurare sponsorizată şi supravegheată de guvern, RBS şi Lloyds vor raporta un nou an de pierderi nete de miliarde de lire, confruntându-se în continuare cu o creştere ameţitoare a provizioanelor şi a creditelor neperformante.
Analiştii estimează, în medie, pierderi de circa 13 miliarde lire sterline (14,7 miliarde euro) pentru Lloyds, respectiv 6,5 miliarde lire (7,3 miliarde euro) la RBS.
Însă investitorii vor acorda mai multă atenţie măsurilor de reformă, restructurare şi reabilitare luate de cele două bănci.
Situaţia este mai dificilă la Lloyds, al cărei portofoliu de active a suferit o deteriorare mai severă în urma crizei. Investitorii vor face presiuni asupra conducerii pentru a determina dacă majorarea de capital de 13,5 miliarde lire acordată în decembrie va aduce în ultimă instanţă un randament pozitiv.
"Lloyds are mult mai multe active slabe decât RBS. Nivelul creditelor neperformante de la divizia de commercial real estate este mult mai ridicat decât la băncile concurente", a arătat analistul Morgan Stanley Steven Hayne.
Analiştii estimează că Lloyds va raporta pentru 2009 provizioane de 24 miliarde lire sterline, faţă de 15 miliarde de lire în 2008.
Pentru RBS, prognozele plasează provizioanele în jurul valorii de 14 miliarde de lire, de aproape două ori mai ridicate decât în anul anterior.
Financial Times: Băncile britanice RBS şi Lloyds vor raporta pentru 2009 pierderi de peste 19 mld. lire
Publicat la 21.02.2010, 13:29:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
