Decizia referitoare la salarii va fi revizuită, cel mai devreme, în a doua jumătate a anului viitor.
"Ne descurcăm bine faţă de concurenţă, însă, având clienţi şi advertiseri afectaţi de criză, trebuie să ne pregătim pentru vremuri dificile. Trebuie să acţionăm din timp şi decisiv pentru a reduce costurile, astfel încât să ne putem susţine investiţiile şi succesul", a declarat directorul executiv al publicaţiei, John Ridding.
În completarea măsurilor de reducere a impactului crizei, angajaţii vor avea posibilitatea de a lucra doar trei sau patru zile pe săptămână, vor fi făcute puţine angajări, iar bugetele pentru călătorii şi divertisment se vor restrânge. Directorul executiv de la Financial Times nu a precizat dacă măsurile anti-criză vor include şi disponibilizări.
Potrivit firmei de consultanţă Ender Analysis, jumătate dintre locurile de muncă existente acum în media din Marea Britanie, adică aproximativ 200.000, vor dispărea până în 2013, pe lânga miile pierdute deja de la începutul recesiunii economice globale, citată de presa britanică. Cele mai multe concedieri se vor înregistra în rândul marilor angajatori din presa scrisă, în special în presa regională şi la reviste, dar şi la agenţiile de publicitate.


