money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Finanţe: Salariile funcţionarilor au însumat patru miliarde euro în primele şapte luni

Publicat la 19.09.2007, 12:13:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Finanţe: Salariile funcţionarilor au însumat patru miliarde euro în primele şapte luni

În administraţia publică centrală şi locală lucrează 124.054 de funcţionari, potrivit informaţiilor remise NewsIn de Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar cheltuielile cu salariile acestora au însumat 14,028 miliarde lei (patru miliarde euro), în perioada ianuarie-iulie 2007. Suma alocată salariilor în primele şapte luni din acest an reprezintă 70% din fondurile totale alocate în cursul anului trecut, de 20,33 miliarde lei (şase miliarde euro), în timp ce numărul funcţionarilor a crescut cu 3.744 de angajaţi.

Funcţionarii publici pot primi, însă, pe lângă salarii o serie de bonificaţii care, de regulă, se calculează prin procent raportat la salarii sau la fondul de salarii. Prin urmare, sumele cheltuite pentru retribuirea funcţionarilor sunt cu mult mai mari faţă de cele care se constituie în cheltuieli salariale. În conformitate cu statutul funcţiei publice, angajaţii din administraţie pot beneficia de premii, sporuri, perfecţionare profesională, stimulente financiare, prime de vacanţă, salarii de merit, decontarea deplasărilor în interes de serviciu, dar şi de ajutoare acordate în caz de boală sau deces în familie.

Ministerul Finanţelor susţine însă că nu "deţine date în legătură cu aceste aspecte", motivând că "în bugetele ordonatorilor de credite nu sunt prevăzute poziţii distincte" la aceste cheltuieli pentru funcţionarii publici. Finanţele menţionează că există totuşi o evidenţă, dar în sume cumulate pe instituţii: "sunt prevăzute asemenea cheltuieli în sumă totală  pentru toate categoriile de personal angajat în instituţia respectivă (deminitari, funcţionari, personal angajat cu contract de muncă, medici, profesori, militari etc)".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite