Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) a vândut, miercuri, certificate de trezorerie cu discont, cu maturitate la trei luni, în urma cărora a obţinut 619,2 milioane lei (157 milioane euro), cu un randament mediu de 14,23% pe an, similar celui de la licitaţia anterioară, a anunţat banca centrală.
MEF a atras cu 24% mai mult decât suma de 500 milioane lei anunţată iniţial.
Randamentul maxim acceptat de MEF pentru titlurile cu scadenţă la trei luni a fost de 14,25%, egal cu dobânda percepută de banca centrală la facilitatea de credit (lombard).
Sursa: NewsIn





