Consiliul General al Municipiului București va vota, luni, într-o ședință extraordinară o hotărâre prin care municipalitatea va da un “sprijin financiar” în valoare de 200 de lei/beneficiar pentru toți cei care se oferă voluntari să se testeze de Covid 19. Suma totală acordată pentru proiect este de 2.233.000 de lei, contravaloarea a 11.165 de teste.
În nota de fundamentare, Gabriela Firea susține că va testa persoanele care se oferă voluntar să fie testate pentru că până acum au fost testate doar pe cele care aveu istoric de călătorie, contact cu o persoană bolnavă sau simptome.





