money.ro
Actualitatemoney.ro

Fitch a coborât ratingul băncii UBS de la 'AA+' la 'AA'

Publicat la 10.12.2007, 15:34:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fitch a coborât ratingul băncii UBS de la 'AA+' la 'AA'

Perspectiva pentru ratingul creditelor pe termen lung ale UBS rămâne negativă, mai arată Fitch, care a coborât şi ratingul individual al băncii elveţiene, la 'B' de la 'A/B'. Fitch a confirmat ratingul 'F1+' pentru credite pe termen scurt al UBS şi ratingul de susţinere '1'. Plafonul pentru ratingul de susţinere al UBS a fost confirmat la 'A-', mai arată agenţia de rating. Ratingul pentru obligaţiunile emise de UBS şi de vehiculele de finanţare ale grupului şi care sunt evaluate de Fitch a fost coborât la 'AA-' de la 'AA'.

Coborârea ratingurilor UBS a fost făcută ca urmare a anunţului potrivit căruia banca elveţiană va avea pierderi de încă 10 miliarde de dolari, după cele în valoare de 4,4 miliarde dolari înregistrate în al treilea trimestru al anului. Pierderile băncii elveţiene au survenit în contextul crizei creditelor declanşată pe pieţele internaţionale de turbulenţele din sectorul american al creditelor ipotecare cu grad mare de risc, mai arată agenţia de rating.

Impactul asupra capitalului grupului va fi compensat de măsurile anunţate de majorare a capitalului, adică o emisiune de titluri în valoare de 11 miliarde de franci elveţieni plasată la o corporaţie de investiţii a guvernului din Singapore, o emisiune de obligaţiuni în valoare de 2 miliarde de franci elveţieni plasată la un investitor strategic din Orientul Mijlociu, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, şi de emisiunea de acţiuni suplimentare în locul acordării unor dividende în numerar pe 2007.

"Pierderile suplimentare anunţate de UBS sunt mult mai mari faţă de cele estimate anterior şi reflectă provocările de pe o piaţă caracterizată prin condiţii dificile", a spus directorul administrativ al grupului pentru instituţii financiare de la Fitch, Gordon Scott. "Măsurile anunţate azi pentru majorarea capitalului grupului sunt considerate pozitive de către Fitch şi au împiedicat o mişcare mai agresivă a ratingului băncii", a adăugat el.

Perspectiva negativă reflectă nesiguranţa constantă referitoare la câştigurile viitoare ale băncii şi provocările cu care se confruntă o nouă echipă de management cu privire la restructurarea băncii de investiţii a grupului. Fitch va revizui perspectiva ratingului băncii în următoarele trimestre, după ce evoluţiile de pe piaţă şi nivelurile de performanţă ale grupului vor deveni mai clare.

UBS este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din lume şi un lider în furnizarea serviciilor bancare şi de gestionare a activelor, cu active investite gestionate în valoare de 3.300 miliarde franci elveţieni la sfârşitul trimestrului al treilea al anului. Grupul este organizat în trei divizii financiare principale, de administrare a activelor pe plan internaţional şi afaceri bancare în Elveţia, de bancă de investiţii şi de management al activelor pe plan internaţional.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite