money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Fitch a confirmat ratingul ArcelorMittal la 'BBB' şi a retrogradat calificativul pe termen scurt la 'F3'

Publicat la 10.11.2011, 20:44:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fitch a confirmat ratingul ArcelorMittal la 'BBB' şi a retrogradat calificativul pe termen scurt la 'F3'

Confirmarea ratingului acordat pentru datoriile pe termen lung al ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oţel, reflectă aşteptările Fitch privind o uşoară îmbunătăţire a profilului de credit în următorii doi ani, la un nivel mai comfortabil cu aşteptările pentru un nivel 'BBB' al ratingului acordat pentru datoriile pe termen lung al producătorului de oţel. Fitch apreciază că îmbunătăţirea profilului de credit al ArcelorMittal va fi într-o anumită măsură dependentă de reducerea datoriei brute în 2012 şi 2013 şi executarea cu succes a proiectul de optimizare a activelor.

 

Perspectiva negativă reflectă acest risc de execuţie precum şi presiunile în creştere pe pieţe în privinţa cererii de oţel, care ar putea duce la o contractare a preţurilor în 2012. Fitch se aşteaptă la o încetinire a cererii de oţel la aproximativ 2-3% în pieţele dezvoltate, în timp ce pe pieţele emergente cererea va creşte cu peste 5%.

 

Cel mai mare producător mondial de oţel, ArcelorMittal, acoperă aproximativ 10% din producţia mondială de oţel, are o capitalizare de piaţă de aproximativ 90 miliarde euro şi 330.000 de angajaţi, în peste 60 de ţări. Compania este prezentă în 27 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America, pe toate pieţele-cheie ale industriei siderurgice. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite