Ratingului pentru credite pe termen lung al The Rompetrol Group i-a fost atribuită o perspectivă pozitivă. Ratingul companiei fusese plasat sub supraveghere cu perspectivă pozitivă pe 28 august 2007, când compania kazahă de stat KazMunaiGaz a anunţat că preia un pachet de 75% din acţiunile The Rompetrol Group de la firma privată Rompetrol Holding SA.
Creşterea ratingului reflectă legăturile strategice solide dintre The Rompetrol Group, care deţine trei subsidiare listate pe piaţa românească de capital, Rompetrol Rafinare - Rafinăria Petromidia, Rompetrol Well Services şi Rompetrol SA - Rafinăria Vega, şi KazMunaiGaz, companie evaluată mai bine decât Rompetrol.
În urma unor discuţii purtate cu conducerea Rompetrol, analiştii Fitch consideră că este posibil ca firma-mamă KazMunaiGaz şi acţionarul minoritar Rompetrol Holding să furnizeze fonduri suplimentare companiei Rompetrol şi să restructureze creditele Rompetrol şi să susţină, totodată, programul ambiţios de investiţii al firmei.
Deşi KazMunaiGaz nu garantează creditele The Rompetrol Group, Fitch consideră că firma-mamă vrea şi este în stare să susţină Rompetrol dacă va ajunge într-o situaţie de dificultăţi financiare. Până în prezent, KazMunaiGaz şi Rompetrol Holding au acordat un credit de 200 milioane de dolari companiei Rompetrol, pentru îmbunătăţirea bilanţului contabil plin de datorii şi a spori lichidităţile.
Fitch consideră că legăturile strategice dintre Rompetrol şi KazMunaiGaz sunt solide, dat fiind faptul că achiziţia Rompetrol de către compania kazahă este prima investiţie mare din sectorul european strategic de distribuţie de carburanţi.
Achiziţia este făcută în cadrul strategiei KazMunaiGaz de integrare pe verticală în sectorul de rafinare şi pe segmentul de distribuţie, deoarece The Rompetrol Group a dublat capacitatea de rafinare a grupului kazah şi a adus companiei un număr suplimentar de aproximativ 600 de benzinării în şapte ţări europene, mai ales în România şi Franţa.
Compania kazahă consideră că The Rompetrol Group este o platformă de creştere viitoare prin achiziţii în estul şi în vestul Europei. Există şi posibilitatea unei integrări fizice, în condiţiile în care parte din necesarul de petrol al The Rompetrol Group poate fi acoperit prin petrol din Kazahstan cumpărat de către KazMunaiGaz. Mai mult decât atât, KazMunaiGaz vrea să integreze afacerile de tranzacţionare ale celor două companii, mai comentează Fitch.
Perspectiva pozitivă reflectă aşteptările analiştilor de la Fitch ca ratingul să poată fi urcat, dacă The Rompetrol Group îşi îmbunătăţeşte profilul de creditare şi structura de capital şi îşi reducere riscurile de refinanţare.
Sursa: NewsIn
Fitch a urcat ratingul The Rompetrol Group la 'B+', ca urmare a relaţiei strategice cu KazMunaiGaz
Publicat la 07.02.2008, 19:03:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
