money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fitch: Ajustarea deficitului de cont curent al României prezintă riscuri ridicate

Publicat la 14.05.2009, 18:50:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fitch: Ajustarea deficitului de cont curent al României prezintă riscuri ridicate

"Fitch consideră că riscurile cele mai mari le prezintă ţările cu dezechilibre majore şi posibilitate redusă de adaptare (referitor la capacităţi comerciale reduse, curs de schimb fix şi inflexibilitatea pieţei muncii şi a producţiei interne)", se menţionează în raport.

Pe de altă parte, România este menţionată ca una din ţările cu o rată medie de flexibilitate şi capacitate de a se adapta la şocurile fluxurilor de capital.

În condiţiile în care procesul de ajustare externă a început deja pe fondul scăderii fluxurilor de capital şi a apetitului la risc, recesiunea globală va îngreuna reechilibrarea şi recuperarea prin creşterea exporturilor, susţine Fitch, precizând că se aşteaptă la o contracţie severă a cererii interne şi a produsului intern brut (PIB).

"Recesiunea globală şi colapsul la nivelul comerţului internaţional va face dificilă lărgirea exporturilor şi pune povara ajustării pe reducerea cererii interne", mai arată analişii agenţiei de evaluare financiară.

Chiar dacă riscurile legate de dependenţa de monedă străină sunt considerate la un nivel mediu, ca şi cele care ar putea fi generate de dependenţa de finanţare externă, România prezintă, per ansamblu, un risc "mediu spre ridicat" în ce priveşte finanţarea externă.

Agenţia de rating a retrogradat România cu două trepte, în 10 noiembrie 2008, la un calificativ fără recomandare de investiţii (junk), şi a menţinut perspectiva negativă a ratingului pentru datoria pe termen lung.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite