money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fitch confirmă ratingul 'BBB-' al KazMunaiGaz, cu perspectivă negativă

Publicat la 03.07.2009, 13:17:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fitch confirmă ratingul 'BBB-' al KazMunaiGaz, cu perspectivă negativă
Perspectiva datoriilor pe termen lung în monedă străină este negativă.

Conform metodologiei Fitch, ratingurile KMG sunt aliniate cu ratingul suveran al Kazahstanului ('BBB-'/'BBB'/'F3'/Perspectivă Negativă), ce controlează compania, pentru că analiştii agenţiei cred că legăturile legale, strategice şi operaţionale dintre stat şi companie sunt foarte puternice.

Acest lucru este amplificat de importanţa sectorului petrolier şi de gaze naturale pentru economia kazahă şi de reprezentarea intereselor statului în acest sector prin intermediul KMG.

Compania beneficiază şi de pe urma unui mediu operaţional favorabil (precum dreptul oferit companiei de către stat de a cumpăra participaţii din toate activele de petrol şi gaze naturale scoase la vânzare, precum şi posibilitatea de a achiziţiona 50% din toate proiectele marine) şi de susţinerea statului în ceea ce priveşte negocierea cu partenerii de proiect privind structura acţionariatului şi structurile de finanţare.

Ratingurile mai reflectă şi diversitatea afacerilor unei companii petroliere şi de gaze naturale, integrată vertical şi cu acces la toate conductele de petrol şi gaz din ţară, ceea ce îi garantează potenţialul în ceea ce priveşte exporturile.

Totuşi, în ciuda unei expansiuni rapide în aceste domenii, compania operează la o scară relativ mică în comparaţie cu rivalii ruşi şi internaţionali, deşi acest lucru este compensat de nivelul ridicat al rezervelor de petrol şi gaz.

De asemenea, raportul Fitch pune în evidenţă şi expunerea companiei faţă de sectorul bancar kazah, afectat de criza financiară internaţională.

Unii economişti, inclusiv cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), estimează că economia Kazahstanului va scădea în 2009 pentru prima oară în ultimii 10 ani, după ce produsul intern brut (PIB) a scăzut cu 2,2% în primul trimestru.

Statul, bogat în resurse naturale, a fost grav afectat de criza economică globală. Guvernul este îngrijorat din cauza unor posibile tensiuni sociale, în contextul scăderii veniturilor. Estimarea oficială privind creştere economică din 2009 este de 1%.

Economia ţării a urcat cu 3,2% în 2008, după ce a crescut în medie cu 10%, între 2000 şi 2007, datorită scumpirii petrolului şi metalelor, principalele mărfuri de export ale ţării.

Criza financiară a accentuat diferenţele în cadrul clasei conducătoare a ţării şi a declanşat un şir de investigaţii şi arestări în cadrul guvernului şi sectoarelor industriale.

Decizia vine după ce agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a anunţat la mijlocul lunii iunie că a pus sub observaţie ratingul corporativ pe termen lung 'BBB-' al companiei kazahe KazMunaiGaz (KMG), cu implicaţii negative.

KazMunaiGaz a ajuns să controleze în totalitate The Rompetrol Group după ce omul de afaceri Dinu Patriciu a vândut participaţia de 25% pe care o mai deţinea din compania petrolieră românească.

Fitch a anunţat în mai că a coborât ratingul The Rompetrol Group pentru împrumuturi în valută pe termen lung de la 'B+' la 'B', cu perspectivă negativă, motivând decizia prin rezultatele sub aşteptări din operaţiuni, ce nu acoperă integral costul datoriei ridicate.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite