Pierderile nete ale grupului au fost de 10 milioane de euro, adică 5% din cifra de afaceri, provenind în proporţie de două treimi din diferenţa de curs valutar şi o treime din dobânzile creditelor.
Reprezentanţii companiei spun că în ultimul trimestru al anului trecut au scăzut în pondere electrocasnicele, electronicele au stagnat iar creşterea s-a produs doar pe segmentul IT&C şi telecomuniicaţii.
Grupul a raportat o cifră de afaceri pe 2008 de 203 milioane euro, în creștere cu aproximativ 16% față de 2007 datorită trendului ascendent din prima parte a anului. În 2008, Flamingo International s-a concentrat în special asupra consolidării reţelelor de magazine iar în 2009, grupul este pregătit pentru o piaţă foarte dificilă. Tocmai de aceeea a propus un buget care să ia în considerare o piaţă în scădere comparativ cu anul trecut.


