money.ro
Piețe financiaremoney.ro

FMI: A doua tranşă de recapitalizări la băncile româneşti va fi făcută până în martie 2010

Publicat la 22.05.2009, 10:18:11

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
FMI: A doua tranşă de recapitalizări la băncile româneşti va fi făcută până în martie 2010

"Am căzut de acord cu băncile să pună la dispoziţie capital adiţional până în septembrie 2009, pe baza unor calcule făcute pe acest an, pentru a asigura o rată de adecvare a capitalului de cel puţin 10%. Până în martie 2010, vor trebui să aducă a doua tranşă", a spus Franks.

El a precizat că, în condiţiile în care suma totală necesară pentru recapitalizarea băncilor se ridică la aproximativ un miliard de euro - nivel indicat şi de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu -, asigurarea unei rate a solvabilitaţii de cel putin 10% constituie o marjă de siguranţă "pentru a absorbi posibilele probleme cauzate de criza financiară internaţională".

"La Bruxelles am discutat cu băncile, pe lângă recapitalizari, menţinerea expunerii totale pe România, pe parcursul programului, şi am avut rezultate pozitive. Băncile vor trimite scrisori de confirmare catre BNR în următoarele 30 de zile. Recapitalizările se vor face astfel încât rata solvabilităţii să se ridice peste limita impusă de 8%, la cel puţin 10%, ceea ce este mai mult decât necesar", a subliniat Franks.

Joi, guvernatorul BNR declara că recapitalizările băncilor în urma testelor de stres se ridică la cel mult un miliard de euro, în condiţiile în care rezultatele testelor au arătat să nicio bancă nu are rata solvabilităţii sub 8%.

"Suma totală e de până într-un miliard de euro. Nicio bancă nu are rata de solvabilitate sub 8%, dar sunt bănci ce se încadrează în intervalul 8-10%, deci vor avea nevoie de recapitalizări", a spus Isărescu, la Forumul Financiar Central şi Sud-Est European.

Citeşte pe aceeaşi temă: FMI: Economia României va mai scădea şi în trimestrele II şi III, dar mai lent

                                              J. Franks (FMI): Presiunea asupra cursului de schimb va continua să scadă

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite