Astfel, suma livrată României de către Fondul Monetar Internaţional, în cadrul acordului de tip stand-by încheiat pe doi ani, se ridică la 11,27 miliarde euro (9,8 miliarde DST).
Conducerea FMI a aprobat, de asemenea, solicitarea României de a nu lua în calcul, în aceste evaluări, criteriul de performanţă stabilit pentru arieratele statului la finalul lunii iunie 2010.
Programul FMI pentru România a fost aprobat la 4 mai 2009, împrumutul total ridicându-se la 13,15 miliarde euro (11,443 miliarde DST). Aranjamentul permite statului acces la resursele FMI în echivalentul a 1,111% din cota României în cadrul Fondului.
"Punerea în aplicare a politicilor a fost solidă, în pofida mediului economic dificil. După recenta ajustare fiscală ambiţionasă, eforturile autorităţilor se concentrează pe reformele structurale, care vor asigura sustenabilitatea fiscală şi consolidarea perspectivelor de creştere pe termen mediu", a declarat Murilo Portugal, director adjunct în cadrul FMI, în urma discuţiilor din boardul executiv referitoare la România.
El a adăugat că efortul recent de consolidare fiscală a poziţionat România pe un drum clar privind îndeplinirea obiectivelor sale fiscale pe termen scurt şi mediu.
"În prezent, principala provocare este aceea de a se asigura continuitatea programelor de ajustare a cheltuielilor şi a reformelor structurale fiscale. Principale măsuri care ar trebui luate sunt: reforma sistemului de pensii, reformele din sistemul public de salarizare, administrarea fiscală, sectorul sănătăţii, precum şi restructurarea întreprinderilor publice. Deschiderea pieţei muncii şi reformele sociale vor duce la creşterea productivităţii, direcţionând resursele bugetare limitate către cei mai vulnerabili. Rezolvarea definitivă a problemei arieratelor ar trebui să fie prioritară, prin îmbunătăţirea disciplinei de plată în economie şi creşterea credibilităţii autorităţilor în eforturile de ajustare", a mai spus Murilo Portugal.
El a remarcat că politicile monetare şi din sectorul financiar ale autorităţilor române au fost în mod adecvat prudente şi proactive, menţinând stabilitatea financiară în contextul crizei financiare globale.
FMI recomandă însă prudenţă în ce priveşte o eventuală relaxare monetară viitoare, având în vedere creşterea temporară a inflaţiei, după majorarea taxei pe valoare adăugată.
Sistemul bancar rămâne lichid şi bine capitalizat, potrivit evaluării FMI, însă sectorul financiar trebuie supravegheat cu atenţie în contextul situaţiei regionale dificile şi a creşterii creditelor neperformante.
FMI acordă României tranşa a şasea, de 884 milioane euro, şi îi cere să îşi respecte ţintele
Publicat la 25.09.2010, 08:43:48
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 9 octombrie 2026: Piața îți testează convingerile, nu inteligența

Actualitate
Reducere reală sau preț umflat? Cum verifici o ofertă înainte de Black Friday
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
