FMI ajută Ungaria să treacă de criza economică
Publicat la 28.10.2008, 09:42:15
Ungaria este prima ţară din Uniunea Europeană care cere ajutorul FMI. Până acum, Fondul a ajutat Islanda, Ucraina şi Georgia, iar pe listă se mai află Belarusul şi Pakistanul. Ajutorul acordat Ungariei vine în contextul în care Budapesta se confruntă cu o acută criză economică, ce s-a accentuat în ultimele săptămâni. Banca centrală ungară a fost nevoită să majoreze dobânda de politică monetară cu 3 puncte, la 11,5%.
Măsura a vizat stabilizarea monedei naţionale afectată de atacurile de pe pieţele de schimb. Analiştii spun că criza din Ungaria îşi are rădăcinile într-o serie de cheltuieli iresponsabile făcute de autorităţile maghiare în trecut, de la majorarea salariilor bugetarilor la contractarea unor credite mult prea mari pentru posibilităţile de finanţare ale ţării. Faptul că un stat membru al Uniunii Europene are nevoie de ajutorul FMI este un lucru fără precedent, deoarece una dintre caracteristicile statelor membre este stabilitatea economică.
Analiştii estimează că pe unguri îi aşteaptă o perioadă de austeritate în următorii ani, chiar dacă sprijinul oferit de Fondul Monetar va linişti lucrurile în economie. Fondul Monetar Internaţional a anunţat, pe de altă parte, că dispune de 200 de miliarde de dolari sub formă de fonduri ce pot fi acordate imediat ţărilor membre care au probleme, cu "mai puţine condiţii" decât în trecut.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
