Încrederea consumatorilor în economia turcă a crescut puternic, iar producţia şi piaţa muncii şi-au revenit, a subliniat Lipsky. Totuşi, acesta a subliniat că deficitul fiscal rămâne o problemă.
Lipsky şi alţi reprezentanţi ai FMI s-au întâlnit joi cu oficialii Trezoreriei Turciei, ceea ce a dus la scumpirea acţiunilor, deoarece investitorii cred că statul va ajunge la un acord cu FMI.
Jucătorii din pieţe vor ca statul să ajungă la o înţelegere cu Fondul, pentru îndepărtarea temerilor privind neplata la timp a datoriilor scadente în următoarele luni.
Marek Belka, şeful departamentului FMI pentru Europa, a spus joi că Turcia va avea nevoie de o ajustare fiscală pentru a oferi finanţelor publice stabilitate pe termen lung, cu sau fără sprijinul FMI.
Problema ajustărilor este una spinoasă, în cadrul discuţiilor cu FMI. De asemenea, Lipsky a spus că este posibil ca FMI să revizuiască estimările privind creşterea economică din 2010.
Acordul stand-by anterior dintre Turcia şi FMI, de 10 miliarde dolari, a expirat în mai 2008, iar discuţiile directe cu FMI, pentru un acord estimat la 45 miliarde dolari, au fost suspendate în ianuarie.
Economiştii şi oamenii de afaceri din Turcia au cerut de mult timp încheierea unui acord cu FMI, pentru a preveni viitoare dificultăţi în balanţele de plăţi, şi pentru a oferi finanţarea necesară stopării comprimării economiei.
Economia turcă, care a crescut în medie cu mai mult de 7% anual, între 2002 şi 2007, este posibil să fi scăzut cu până la 10% în primul trimestru, din cauza recesiunii globale care a afectat exporturile.
Fondul Monetar Internaţional estimează că economia Turciei va scădea cu 5,1% în 2009. Guvernul ar putea introduce noi reduceri de taxe pentru stimularea economiei şi va anunţa în curând dacă le va extinde pe cele existente. Turcia a suspendat pentru trei luni taxele speciale pe consum, iar acestea se refereau la maşini, electrocasnice, electronice şi case, începând din 15 martie.
FMI: Economia Turciei reintră pe creştere, însă deficitul fiscal rămâne o problemă
Publicat la 19.06.2009, 08:14:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
