"Informaţiile recente din presă referitoare la concluziile misiunii de evaluare sunt neadevărate", a afirmat un purtător de cuvânt al FMI într-un comunicat.
El a arătat că discuţiile cu autorităţile elene continuă, realizează progrese şi se vor încheia în curând.
Săptămânalul german Spiegel a relatat sâmbătă că delegaţii FMI, ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Centrale Europene (BCE) au scris în raportul care va fi prezentat săptămâna viitoare că Grecia a ratat toate ţintele bugetare convenite în planul de susţinere de 110 miliarde de euro, convenit anul trecut.
Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a avertizat, joi, că FMI ar putea să nu aprobe Greciei a cincea tranşă de împrumut, întrucât statul elen nu are garanţii de refinanţare pe următoarele 12 luni.
FMI respinge informaţiile că Grecia ar fi ratat toate ţintele fiscale
Publicat la 29.05.2011, 10:57:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
