Jumătate dintre miniştrii propuşi astăzi Parlamentului au mai fost audiaţi şi acum un an. Ei promiteau deficit bugetar mic, absorbţia fondurilor UE şi zeci de kilometri de autostradă.
Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru intră, de astăzi, în audierile Comisiilor de specialitate ale Parlamentului, al căror aviz, chiar dacă este consultativ, poate anticipa votul de învestitură din Legislativ. Dacă acum un an membrii vechii gărzi pdl-iste se declarau optimişti în viitoarele proiecte ministeriale, în prezent aceştia sunt în situaţia de a fi respinşi şi în comisii, după ce au fost demişi prin moţiunea de cenzură. Vasile Blaga, Radu Berceau, Gheorghe Pogea, Adriean Videanu, Mihai Stănişoară, Teodor Paleologu şi Cătălin Predoiu sunt cei care îşi încearcă iar norocul pentru câte un post de ministru.
Pe de altă parte, tehnocraţii propuşi de premierul desemnat vor avea o soartă mai blândă, fiind probabil că unele nume să treacă de avizul comisiilor. Liderul social-democrat Mircea Geoană a declarat, luni seară, că Executivul propus de Croitoru nu va obţine învestitura în Parlament, dar este posibil ca unele candidaturi, ca cea a lui Bogdan Aurescu la Externe, să primească un aviz favorabil. “Sunt convins că toţi colegii mei îl vor vota fără dificultăţi. Mi se pare un nume onorabil şi unde vom vedea un nume onorabil nu avem o problemă să spunem: da domnule, este un profesionist”, a menţionat Geoană. Celelalte nume noi de pe lista lui Croitoru sunt Adrian Rădulescu (Agricultură), Mihai Şeitan (Muncă), Florin Şaghi (Interne), Daniel Funeriu (Educaţie), Cristian Vlădescu (Sănătate) şi Sulfina Barbu (Mediu).
Şeful statului a acuzat Opoziţia parlamentară că se apropie, prin acţiunile sale, de trădare a interesului naţional. “Să întârzii să dai ţării un guvern stabil, când ţara este în criză economică, să faci tot ce se poate pentru a diminua credibilitatea ţării şi a nu readuce stabilitatea politică mi se pare că acestea depăşesc zona de iresponsabilitate. Mă tem că ne apropiem cumva de un fel de trădare a interesului naţional”, a declarat, luni, Traian Băsescu.
Ce spuneau miniştrii anul trecut:
Gheorghe Pogea
> declara la sfârşitul anului trecut, în comisiile de specialitate ale Parlamentului, că reducerea deficitului în 2009 la 1,7% din PIB rămâne o ţină viabilă. “Reducerea deficitului în 2009 la 1,7% din PIB rămâne valabilă, însă are o anumită relativitate, în funcţie de ceea ce se va întâmpla cu economia anul viitor, respectiv de nivelul creşterii economice”, afirma Pogea. Noul program de guvernare prevedea eliminarea de la bugetare a posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale existente la 31 decembrie 2008, care reprezentau aproximativ 139.500 de posturi, spunea Pogea. De asemenea, reducerea graduală cu până la 20% a cheltuielilor cu personalul din administraţia publică centrală şi locală era un alt punct din agenda ministrului audiat. “Nu se pune problema dacă deficitul bugetar este mare sau mic, ci dacă este finanţabil. Acesta s-ar putea adânci la sfârşitul anului până la 4% din PIB, având în vedere că acum este undeva la 3,67% din PIB”, declara Pogea în decembrie 2008.
Vasile Blaga
> nominalizat de PDL pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, milita ca Guvernul să suporte 50% din costurile pentru reabilitarea termică a clădirilor. În opinia lui Blaga, restul de 50% ar urma să se împartă între administraţia publică şi asociaţiile de locatari. “Bugetul statului va câştiga chiar pe termen scurt”, spunea ministrul propus de PDL pentru Dezvoltarea Regională şi Locuinţe. Blaga a vorbit şi despre absorbţia fondurilor comunitare şi “nevoia stimulării unui parteneriat public-privat în acest sens”, despre “dezvoltarea infrastructurii de bază pentru a creşte calitatea vieţii”. De asemenea, liderul PDL s-a declarat un adept al “descentralizării totale”, afirmând că puterea de decizie trebuie să ajungă în primul rând la primării, la cei aleşi de cetăţeni, fără discriminare pe criterii etnice.



