money.ro
Actualitatemoney.ro

Fondul de salarii al Metrorex va creşte în acest an cu 23,7%, faţă de 2008

Publicat la 29.04.2009, 12:50:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fondul de salarii al Metrorex va creşte în acest an cu 23,7%, faţă de 2008

Fondul de salarii al Metrorex va creşte în acest an cu circa 23,7%, comparativ cu anul trecut, de la circa 161 milioane de lei la aproximativ 200 milioane de lei, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ai Metrorex.

"Această majorarea a fondului de salarii reprezintă, de fapt, banii promişi anul trecut. Contractul colectiv de muncă a fost negociat în noiembrie 2008 şi stabilea creşterea salariilor angajaţilor de la Metrorex cu circa 23%", a precizat, pentru NewsIn, preşedintele USL Metrou, Ion Rădoi. Acesta a adăugat că în toamnă vor avea loc din nou discuţii cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii privind salarizarea personalului de la metrou.

Directorul general al companiei, Gheorghe Udrişte, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, că salariile angajaţilor Metrorex nu vor creşte, în acest an, cu un procent mai mare decât a fost stabilit deja şi că bugetul companiei nu a fost încă stabilit.

Cea mai recentă majorare a salariilor a fost operată la 1 noiembrie 2008, când câştigul mediu a crescut cu 23%.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite