Fondul Proprietatea ar putea afişa pierderi pe 2007, dacă guvernul nu-i cedează încă 7,3% din acţiunile Nuclearelectrica, ceea ce ar putea împiedica listarea la bursă a instituţiei pentru încă doi ani, a declarat directorul general al Fondului, Daniela Lulache.
O altă sursă de pierderi pentru Fond o constituie scăderea valorii Hidroelectrica cu 2 miliarde lei.
Hidroelectrica a vândut unele microhidroecentrale care erau trecute ca funcţionale, însă evaluarea ulterioară făcută tot de companie a dovedit contrariul, iar în prezent Hidroelectrica are o valoare mai mică.
Pentru Nuclearelectrica "există un proiect de ordonanţă de urgenţă, care urmează să intre în şedinţă de guvern săptămâna viitoare, pentru a regla situaţia", a mai spus Lulache.
"Fondul s-a înţeles cu reprezentanţii Nuclearelectrica în privinţa primei majorări de capital şi vom ajunge la 17% din acţiunile companiei în urma ordonanţei de urgenţă", a precizat Lulache. "Dacă nu se rezolvă situaţia cu Nuclearelectrica, urmează să avem un litigiu", a adăugat ea.
Conducerea Fondului Proprietatea a întârziat intenţionat încheierea situaţiilor financiare pe 2007, pentru a aştepta decizia de majorare a deţinerii la Nuclearelectrica, fără de care instituţia ar ieşi pe pierdere.
Sursa: NewsIn
Fondul Proprietatea riscă întârzierea listării cu doi ani dacă nu primeşte 7,3% din Nuclearelectrica
Publicat la 29.05.2008, 11:00:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
Ce se schimbă pentru banii tăi în 2027: taxe, pensii, salarii și economii

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
