Pana la 7 mai toate societatile de administrare trebuie sa introduca noul mod de calcul, cel vechi presupunand achizitia de unitati de fond la un pret corespunzator activelor calculate cu cotatiile bursiere din urma cu doua zile.
Cunoscand evolutia ulterioara a bursei, investitorii puteau specula cumparand sau vanzand titlurile fondurilor, stiind ca acestea urmeaza sa se scumpeasca, respectiv sa se ieftineasca.
“In momentul de fata suntem singurul administrator de active care realizam calculul VUAN la pret necunoscut. Aceasta modalitate este o practica raspandita pe plan mondial, prin intermediul careia investitorii pe termen lung sunt protejati de eventualele investitii cu scop speculativ“, a declarat Aurel Bernat, director de vanzari al BT Asset Management. Societatea administreaza patru fonduri mutuale cu active de aproape 70 de milioane de lei (16 milioane euro), avand o cota de piata de roape 6%.





