Investiţia totală de la Craiova este estimată la 675 milioane de euro, din care preţul de achiziţie de la statul român a reprezentat 57 milioane de euro pentru un pachet de 72,4% din acţiuni. Cum îşi justifică investiţia făcută în criză una dintre cele mai afectate companii la nivel global? “Este adevărat că această zonă a scăzut, dar îşi va reveni mai rapid, şi când îşi va reveni cred ca va fi foarte important să avem oportunitatea de a avea Transit Connect aici, pentru a putea folosi, dacă avem nevoie capacitatea de producţie a Ford Transit din Turcia”, răspunde John Fleming, preşedintele Ford Europa, într-un interviu acordat pentru The Money Channel.
“Ceea ce vom avea, probabil, va fi încă o corecţie a industriei, o scădere. Aceasta este planificarea pe care o avem acum - o scădere, şi, până când economia îşi va reveni, 2010 va fi încă un an dificil pentru industria auto. (...) Încă nu mă pot pronunţa cu privire la cifra de afaceri pe care plănuim să o avem anul viitor. Este dificil de estimat, pentru că nu ştim cum va evolua piaţa auto. Am aşteptări de la Ford Craiova, într-adevăr, însă nu le pot împărtăşi”, mai spune Fleming. Lansarea de ieri a constituit, totodată, şi prima ieşire publică a noului ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gittenstein. “Prezenţa Ford în România va constitui un real stimulent pentru creşterea economică a ţării şi a comunităţii din Craiova. Este un puternic vot de încredere în viitorul economiei româneşti”, a declarat acesta.
Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a mulţumit Guvernului Tăriceanu pentru reuşita investiţiei de la Ford. “Vreau să mulţumesc Guvernului Tăriceanu pentru flexibilitatea de care a dat dovadă în negocierile cu investitorul şi pentru modul de a răspunde la doleanţele şi cerinţele investitorului, făcând ca acest contract să se semneze. Cu Ford România, cu Ford Craiova, România va merge mai departe”, a spus preşedintele. “A fost galant, îl apreciez”, a răspuns fostul premier.
La preluarea fabricii de la Craiova, Ford s-a angajat să mărească numărul de angajaţi. În prezent, uzina are un număr de aproximativ 4.000 de angajaţi, iar în viitor se estimează că numărul acestora va creşte cu aproximativ 2.000-3.000. În schimb, statul a promis că va construi infrastructura necesară unei fabrici de această talie. “Dăm drumul la o porţiune de centură ocolitoare, la drumul care merge spre Caracal şi DN65. Demersurile sunt deja demarate, mai trebuie să facem caietul de sarcini şi licitaţia specifică, doar chestiuni de procedură. Drumul are şase kilometri şi este pe patru benzi. Investiţia se ridică la aproximativ 25-30 milioane de euro. De asemenea, intrăm în refacerea drumului către Bucureşti prin Caracal şi Roşiori, pentru ca din Bucureşti să se facă transportul cu camioane direct în Constanţa, în port, pentru încărcare. O să mai începem lucrul la centurile ocolitoare Alexandria şi Mihăileşti, iar pe drumul dinspre Craiova către Piteşti vom lucra la centurile ocolitoare, Balş şi Slatina. Mai sunt câteva comune din jurul Piteştiului la care intenţionăm să demaram lucrări, însă vorbim deja despre 2012. Acestea sunt investiţii pe termen scurt, de circa doi ani”, a detaliat ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
Fabrica de la Craiova se întorsese la stat după o primă privatizare, cu Daewoo, în 1994. Ford a preluat un pachet de 72,4% din acţiunile fabricii româneşti de la AVAS, pe 21 martie 2008, în schimbul a 57 milioane de euro. Ulterior, Ford şi-a majorat participaţia la 99,7%, prin cumpărări de acţiuni şi o majorare de capital.





