Avalanşa de firme suspendate, dizolvate sau radiate, în mod voluntar, este considerată de către oamenii de afaceri ca fiind o consecinţă pozitivă a impozitului forfetar. “Este efectul bun al impozitului forfetar. Nu are nicio legătură cu criza. Acestea erau, în cea mai mare parte, firme moarte, unde se proliferau diverse activităţi, mai puţin legale. Iar acest impozit a avut ca urmare decizia voluntară a patronilor de a le desfiinţa”, a declarat pentru Business Standard Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Revenind în perioada ianuarie-iunie 2009, numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a crescut de la 6.698, câte erau în primele şase luni ale anului anterior, la 80.013. Ceea ce înseamnă un plus de 73.315 de firme care şi-au suspendat activitatea, iar în procente, această creştere este de 1.094%.

Cele mai multe firme care au decis să îşi suspende activitatea sunt localizate în Capitală. Mai exact, din totalul de 80.013 de firme, un număr de 12.527 de companii erau din Bucureşti. Procentual, numărul firmelor bucureştene care au apelat la această măsură este de aproximativ 15%. Bucureştiul este urmat de Cluj (4.945 de firme), Braşov (4.077), Bihor (3.313).

Registrul Comerţului publică şi statistica dizolvărilor voluntare la nivel naţional. Această statistică arată o creştere a dizolvărilor voluntare de companii de 351%, în primul semestru din 2009, comparativ cu perioada similară a anului trecut. În cifre, volumul dizolvărilor voluntare s-a majorat de la 1.838 la 8.291. Tot Capitala este pe prima poziţie şi în acest clasament. Peste un sfert din firmele care au recurs la decizia de dizolvare voluntară se află în Bucureşti (2.689).

De asemenea, ONRC publică şi date referitoare la volumul radierilor voluntare, la numărul total de comercianţi activi şi la numărul înmatriculărilor de persoane fizice în perioada ianuarie-iunie 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie-iunie 2009, comparativ cu ianuarie-iunie 2008, radierile voluntare au crescut de la 5.965 la 17.914, adicã de trei ori. Şi aici, tot Capitala are cele mai multe cereri de radieri voluntare, cu 1.500 din total. Cele mai puţine companii aflate în acest gen de situaţie se află în Giurgiu. Doar 118 companii au recurs la radiere voluntară în judeţul Giurgiu, în intervalul ianuarie-iunie 2009. În privinţa înmatriculărilor persoanelor fizice, acestea au crescut cu 32%, de la 23.256 la 30.715. De asemenea, la data de 30 iunie 2009, la nivel naţional, există 1.057.578 comercianţi activi din punct de vedere juridic, din care 329.346 sunt persoane fizice, iar 728.232 sunt persoane juridice. Cel mai ridicat număr de comercianţi activi se regăseºte în Bucureşti (190.764), urmat de Cluj (52.573), Constanţa (40.882) şi Timiş (40.447).