Un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat, marți, ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări, efectuate pe raza municipiului, ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune, informează un comunicat al poliției. Potrivit unor surse G4Media.ro, sesizarea vizează o adresă unde locuiește fostul senator PNL, Cătălin Boboc.
Contactat de G4Media, Boboc a declarat că n-a primit nici o înștiințare de la poliție și că nu se pune problema unu contor branșat ilegal. ”Am toate documentele în regulă”, a declarat Boboc, care a pus sesizarea pe seama unor rivalități interne din partid. Boboc a postat pe Facebook un mesaj în care sugerează acest lucru.

Potrivit Pro Brăila, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar la adresa indicată nu au fost identificate persoane, în continuare efectuându-se cercetări în vederea identificării proprietarilor imobilului și stabilirii cu exactitate a situației de fapt.
Conform unor surse citate de Pro Brăila, imobilul, situat pe strada Dianei din municipiul Brăila, ar aparține fostului secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Cătălin Boboc, fost senator în perioada 2012-2016 și fost președinte al PNL Brăila. Potrivit surselor G4Media.ro, polițiștii ar fi trimis adresă la primărie pentru a verifica dacă fostul senator are doar domiciliul trecut în adresă sau este și proprietarul clădirii.





