money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Fosta şefă a diplomaţiei israeliene va conduce procesul de pace cu palestinienii

Publicat la 20.02.2013, 08:26:42

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fosta şefă a diplomaţiei israeliene va conduce procesul de pace cu palestinienii
Urmărește money.ro pe Google News

Dna Livni va fi ministru al Justiţiei şi va "negocia cu palestinienii un acord menit să pună capăt conflictului" israeliano-palestinian, precizează documentul preluat de agenţiile de presă internaţionale.

 

La începutul acestei luni, Benjamin Netanyahu a lansat oficial negocieri cu partidele politice vizând formarea unei noi coaliţii guvernamentale, după alegerile legislative de la 22 ianuarie.

 

Participarea dnei Livni la guvernare nu reprezintă o surpriză pentru analiştii politici, avându-se în vedere că primele negocieri pentru formarea noii coaliţii s-au finalizat printr-un acord cu partidul Hatnua (Mişcarea), iar fosta şefă a diplomaţiei israeliene şi-a axat campania electorală pe relansarea tratativelor de pace cu palestinienii, notează AFP.

 

Partea palestiniană condiţionează orice relansare a dialogului cu Israelul de încetarea colonizării în teritoriile ocupate şi recunoaşterea graniţelor existente înaintea "războiului de şase zile" din 1967.

 

Într-o apariţie alături de dna Livni, Benjamin Netanyahu a insistat asupra necesităţii depăşirii rivalităţilor şi a unirii tuturor forţelor politice, pentru rezolvarea "provocărilor enorme" cu care se confruntă Israelul.

 

Personalitate feminină de prim plan în peisajul politic israelian, Tzipi Livni (54 ani) a condus diplomaţia israeliană în perioada 2006-2009. Dna Livni este comparată constant cu legendara Golda Meir, care a deţinut funcţia de premier între 1969 şi 1974.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată