money.ro
Actualitatemoney.ro

Fostii proprietari pot primi actiuni de la societatile MEC dupa 6 luni de la listare

Publicat la 14.10.2006, 11:12:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fostii proprietari pot primi actiuni de la societatile MEC dupa 6 luni de la listare
Proprietarii deposedaţi abuziv, care au subscris în cadrul ofertei MEC, derulate în perioada 2004 - 2005, vor primi titluri la societăţile din portofoliul ministerului, după şase luni de la listarea acestora, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, şeful OPSPI, Mihai Cătuneanu.

Potrivit lui Cătuneanu, este vorba doar de proprietarii deposedaţi abuziv care au subscris în cadrul ofertei MEC făcute în baza prevederilor Legii 10/2001 şi nu şi-au convertit titlurile de valoare nominală în acţiuni la Fondul Proprietatea.

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC) a mai spus că în oferta ministerului au fost incluse atunci societăţile Transelectrica, Transgaz şi alte patru companii "mai puţin interesante pentru cei care au subscris".

Cătuneanu a mai arătat că titlurile primite de foştii proprietari vor fi convertite în acţiuni la una din cele şase societăţi din portofoliul MEC la cea mai mare valoare dintre valoarea de piaţă a acţiunilor şi valoarea lor nominală. Practic, după şase luni de la intrarea la tranzacţionare se va face o comparaţie între preţul mediu ponderat de tranzacţionare (aferent primelor şase luni de la listare) şi valoarea nominală a unei acţiuni.

Acţiunile Transelectrica se tranzacţionează în ringul Bursei de Valori Bucureşti începând din 29.08.2006. Pentru Transgaz, MEC, prin OPSPI, a iniţiat procedura de admitere la tranzacţionare.

La începutul lunii septembrie, cinci companii, sindicate şi consorţii şi-au oferit serviciile pentru a pregăti listarea Transgaz pe Bursa de Valori Bucureşti. Astfel, au depus oferte de intermediere BCR Securities SA Bucureşti în colaborare cu CA IB, sindicatul BRD Securities – Groupe Societe Generale Bucureşti şi EFG EUROBANK Securities SA Bucureşti, Raiffeisen Capital&Investment SA Bucureşti, sindicatul de intermediere format din SSIF Broker SA Cluj-Napoca (manager de sindicat), HTI Valori Mobiliare (membru) şi Delta Valori Mobiliare (membru), precum şi consorţiul BT Securities SA Cluj-Napoca

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite