"Legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războieşte cu «fostul ministru» şi gafează din nou, neştiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din guvern, dl. Bode. Licitaţia pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greşit de altfel, încă o gafă) este lansată şi cu oferte depuse în mandatul dlui. Bode din 2020. În loc să se certe între ei în guvern, mai bine ar pune presiune pe consultantul Consitrans să respecte termenele contractuale. Asta i-am cerut încă de la audieri, după ce, în cele 3 luni de interimat PNL, contractul de proiectare a fost lăsat de izbelişte. Au trecut deja 10 luni (din cele 42 ale contractului, aşa cum l-a licitat dl. Bode) şi nu suntem nici la 5% din progresul necesar. Traseul autostrăzii trebuia deja finalizat şi investigaţiile în teren să fie avansate. Nici vorbă de aşa ceva, contractul bate pasul pe loc. Aici ar trebui să-şi investească dl. Grindeanu şi PSD-PNL energia, la respectarea termenelor contractuale de către consultant. Cine ştie, poate le pune o pilă fostul director general al Consitrans pe care l-au numit la conducerea consiliului de administraţie al companiei naţionale de drumuri CNAIR”, a scris Cătălin Drulă, luni după amiază, pe Facebook.
Postarea a fost publicată după ce, duminică seară, într-o emisiune televizată, actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că la începutul anului 2021 titularul portofoliului a realizat o licitaţie pentru autostrada Ploieşti-Braşov care prevede termene de ani de zile pentru realizarea studiului de fezabilitate şi a proiectării.



