Articolul integral pe ZFCorporate
Frigul împinge producţia de energie spre noi recorduri. "Iarna abia a început."
Publicat la 27.02.2018, 06:24:08
De exemplu, la ora 16:00 consumul înrergistrat în acel interval orar era cu 20% mai mare faţă de cel înregistrat cu 24 de ore înainte.
„Nu avem probleme, dar iarna abia a început“, spune Corina Popescu, preşedintele directoratului Transelectrica, transportatorul naţional de energie care are rolul de a menţine siguranţa funcţionării sistemului energetic local.
„În acest moment nu consumul este preocuparea noastră, ci mai ales problemele care pot apărea din cauza viscolului. Avem un incident pe o linie din Dobrogea, dar deocamdată nu sunt consecinţe grave. Numărul consumatoilor care se confruntă în acest moment cu probleme în alimentarea cu energie este de circa 1.300“, a mai precizat reprezentanta Transelectrica.
Din capacitatea de peste 11.100 MW înregistrată ieri în jurul orei 10 dimineaţa, 9.500 MW reprezenta consumul intern, restul fiind trimis de România peste graniţe.
Datele Transelectrica arată că în ultimii zece ani, vârful de putere din sistem a fost atins cel mai adesea iarna, perioadele cu temperaturi scăzute fiind caracterizate printr-un consum de energie mai mare.
Articolul integral pe ZFCorporate
Articolul integral pe ZFCorporate
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
