Datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică indică o scădere a salariilor din învăţământ cu 28,49 la sută în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin urmare, un profesor debutant are un salariu net de 660 lei, un profesor cu grad didactic II şi o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I şi 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 lei.
Potrivit sindicaliştilor din învăţământ, în 2011, aplicarea Legii de salarizare a personalului didactic şi didactic auxiliar loveşte până şi în mamele din învăţământ. Cadrului didactic cu o vechime de 9 ani, care intră în concediu pentru creşterea copilului, nu i se mai consideră vechime efectivă în învăţământ, aşa cum prevedea vechea legislaţie, perioada din timpul concediului de maternitate. Consecinţa este aceea că nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate, de 100 la sută, pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime efectivă de 10 ani. Până acum şi concediul de maternitate era considerat vechime efectivă în învăţământ, care îi permitea acordarea acestui spor.



