Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) solicită premierului Emil Boc să respecte Legea statutului funcţionarului public, care prevede acordarea a două sporuri de câte 25% din salariu fiecare şi plata orelor suplimentare, în caz contrar ameninţând cu declanşarea grevei generale.
"Ne-am întâlnit cu reprezentanţii cancelariei primului ministru, ai ministerului de Finanţe şi ai ministerului Muncii pentru a le transmite revendicările salariale ale angajaţilor din administraţia publică şi calendarul de proteste din perioada următoare. Dorim respectarea Legii statutului funcţionarului public şi plata orelor suplimentare şi atragem atenţia că în perioada de criză este nevoie de întărirea autorităţii statului", a declarat, luni, preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.
Funcţionarii solicită acordarea a două sporuri câştigate în instanţă şi spun că neplata orelor suplimentare "ar da peste cap" activitatea anumitor instituţii ale statului.
Sursa: NewsIn





