Activitatea serviciilor publice din Grecia va fi afectată miercuri în condiţiile în care funcţionarii publici au început o grevă naţională de 48 de ore pentru a protesta faţă de decizia Guvernului de a face restructurări de personal în conformitate cu angajamentele asumate faţă de creditorii internaţionali, transmite AP.
Greva va afecta toate serviciile publice. Şcolile şi tribunalele vor fi închise, în timp ce spitalele vor funcţiona cu un personal diminuat şi vor trata doar cazurile de urgenţă. Trenurile, în special cele spre aeroportul internaţional din Atena, vor fi oprite timp de patru ore.
Aceste proteste de amploare sunt destinate să pună presiune asupra guvernului de coaliţie pentru a renunţa la măsurile de austeritate nepopulare. Guvernul de la Atena vrea să acorde salarii reduse pentru un număr de 25.000 de funcţionari publici, urmând ca până în 2015 aproximativ 15.000 din aceşti funcţionari să-şi piardă locurile de muncă.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



