Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a obţinut, astfel, ca în comitetul de alegere a rectorului unei universităţi să fie inclus şi un reprezentant al studenţilor.
Funeriu a fost de acord şi ca instituţiile de învăţământ superior să asigure minimum 30% din locurile necesare pentru practica studenţilor, potrivit ANOSR.
Discuţiile pe tema Legii educaţiei vor fi reluate duminică, atunci când studenţii speră să obţină şi ca toate căminele universităţilor să fie unităţi nonprofit.
Întâlnirile cu Funeriu au fost programate la solicitarea ANOSR.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, că Legea educaţiei naţionale, care reprezintă unul dintre motivele pentru care sindicaliştii îi cer demisia, va fi elaborată împreună cu profesorii şi pentru profesori.
Potrivit lui Funeriu, cadrele didactice vor fi consultate, urmând să fie luate în calcul toate propunerile oportune pentru acest act normativ.
"Drumul către modernizarea Educaţiei este inevitabil, oricât de mult nu îşi doresc asta cei ancoraţi în trecut", a mai spus ministrul.
Funeriu a acceptat o parte a amendamentelor la Legea educaţiei formulate de studenţi
Publicat la 16.10.2010, 16:48:59
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
