CEO-ul Raiffeisen Bank sustine ca, in comparatie cu celelalte economii emergente, sistemul bancar din Romania creste, dar nu se consolideaza, ceea ce nu este neaparat un lucru rau, pentru ca inseamna ca piata romaneasca este mai atractiva. “Daca ne uitam la primele cinci banci si la cotele de piata pe care le au in Romania (58%, dupa active - n.red.) in comparatie cu situatia din alte tari, vedem ca in Romania avem inca un nivel redus de consolidare si, la un anumit moment, bancile care intra acum, sunt convins ca, in cinci ani isi vor da seama ca nu vor ajunge niciodata la masa critica si probabil vor fuziona si va avea loc o consolidare”, a precizat Van Groningen.
De asemenea, Steven van Groningen a spus ca, din moment ce Romania este o piata interesanta pentru multe banci, “unii risca sa intre pe piata chiar acum, cand aceasta creste si devine mai competitiva, cu ideea de a face parte dintr-o piata care creste si are un potential mare”, ceea ce, in opinia presedintelui Raiffeisen Bank, este o dovada clara ca “pe termen lung va avea loc si o consolidare in Romania”. Pe de alta parte, Van Groningen a declarat ca Romania va creste si in ceea ce priveste gradul de bancarizare, iar in acest sens a precizat ca ar fi bine-venita o crestere de 5-7% pentru anul 2008.
Bancile comerciale din Romania au realizat, in primele noua luni, un profit net cumulat de 566 milioane de euro, in crestere cu 8,3% fata de rezultatul obtinut de institutiile de credit in perioada similara a anului trecut, potrivit Bancii Nationale a Romaniei. In primele trei trimestre din 2006, bancile au raportat un profit net de 494,3 mil. euro, iar pe tot anul trecut, castigurile nete ale bancilor au depasit 625 mil. euro. “Cresterea profitului s-a aplatizat, iar rentabilitatea capitalurilor si a activelor au inceput sa se micsoreze. Cresc mai rapid capitalurile si activele fata de profituri. Bancile trebuie sa munceasca mai mult si sa faca profit din volum”, a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu. Avansul mai rapid al creditarii si al activelor bancare fata de cel al capitalurilor proprii ale bancilor a determinat, in aceasta perioada, o reducere a indicelui de solvabilitate de la 17,9%, dupa primele noua luni ale anului trecut, la 14%, in septembrie 2007.





