Nonconformistul Tamaș, fostul internațional român genial în teren chiar și după un șprit lung, a rezistat foamei, probelor epuizante, strategiilor și tensiunilor din jungla dominicană. Iar acum poate spune că este marele învingător! Gabriel Sebastian Tamaș (42 ani) a câștigat competiția de televiziune Survivor România 2026 și pleacă acasă cu trofeul mult râvnit și premiul uriaș de 100.000 de euro. La care se adaugă diurna pentru fiecare săptămână petrecută în competiție.

Gabi Tamaș, ”REGELE supraviețuirii” -este campionul Survivor România 2026!

Finala reality show-ului de la Antena 1, a avut loc duminică seară, după 22 de săptămâni de provocări cu adevărat extreme. Doar doi concurenți au ajuns în fața verdictului suprem- Gabriel Tamaș și Lucian Popa. De această dată, nu forța fizică și nici strategia nu au mai făcut diferența, ci... votul publicului. Momentul anunțării câștigătorului a fost unul încărcat de emoție. Vizibil afectat de intensitatea competiției, fostul internațional român a mărturisit că se simte împlinit după unul dintre cele mai dificile trasee din viața sa. De cealaltă parte, Lucian Popa a primit cu demnitate rezultatul final, declarând că experiența Survivor l-a schimbat profund.

Drumul spre marea finală nu a fost deloc simplu. Din cei 31 de concurenți care au pornit aventura în Republica Dominicană, doar patru au rămas în cursa pentru marele premiu: Gabriel Tamaș, Lucian Popa, Patricia Vizitiu și Ramona Micu. Doi foști Faimoși și doi foști Războinici s-au duelat în ultimele probe ale sezonului, însă doar Tamaș și Popa au ajuns în confruntarea decisivă decisă de telespectatori.

Gabi Tamaș, ”REGELE supraviețuirii”! Fostul fotbalist a câștigat trofeul Survivor România 2026, tradus, peste 100.000 de euro!
Gabi Tamaș, ”REGELE supraviețuirii”! Fostul fotbalist a câștigat trofeul Survivor România 2026, tradus, peste 100.000 de euro!

Pentru nonconformistul Gabriel Tamaș (Dinamo București, FCSB, West Bromwich Albion, Hapoel Haifa și Universitatea Cluj), victoria de la reality show-ul Survivor vine după un alt succes răsunător. În noiembrie 2025, fostul fundaș a triumfat și în finala ”Asia Express – Drumul Eroilor,” alături de fostul coleg din breasla fotbalistică Dan Alexa. Astfel, într-un interval de doar câteva luni, Tamaș a reușit performanța rară de a câștiga două dintre cele mai urmărite reality-show-uri din România.