Galati: 1.500 de salariati de la Mittal protesteaza in fata combinatului
Publicat la 21.02.2007, 13:18:07
Aproximativ 1.500 de salariaţi de la Mittal Steel protestează, miercuri, pe platoul din faţa porţii principale a combinatului, cerând patronatului o creştere salarială 42% şi asigurarea protecţiei sociale, potrivit NewsIn.
Acţiunea de protest a fost organizată de sindicatul 'Solidaritatea' al siderurgiştilor de pe platforma Arcelor Mittal Galaţi şi fusese anunţat pentru ora 15.00. Salariaţii s-au adunat însă mai devreme cu aproape o oră, imediat după ce au ieşit din schimb. Ei scandează 'Hoţii! Hoţii' şi cer demisia factorilor principali de decizie din combinat.
Sinducaliştii care dirijează mitingul cer salarii mai mari, procentul soliciat pentru 2007 fiind de 42%. De aemenea, ei mai cer sporuri şi bonificaţii majorate, asigurarea stabilităţii locului de muncă şi creşterea preocupării pentru sănătatea şi securitatea la serviciu.
Patronatul a oferit până acum, prin contractul colectiv de muncă, o creştere salarială de 7% pentru 2007. Alte aproape 50 de articole din noul contract colectiv de muncă nu au fost semnate de sindicate din cauza ofertei slabe făcute de administraţie.
La orele prânzului, înaintea protestului de la combinat, cele două tabere, sindicate şi patronat, s-au întâlnit la Direcţia Judeţeană de Muncă, unde oficialii instituţiei au încercat să concilieze conflictul de muncă. Şedinţa de conciliere a fost însă suspendată de oficialii direcţiei, din cauza neînţelegerilor dintre sindicatele participante la întâlnire. Următoarea şedinţă de conciliere stabilită de Direcţia de Muncă va avea loc marţi, 27 februaruie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
