Papa Francisc a aprobat primul pas spre sfințenie pentru Antoni Gaudi, arhitectul modernist din spatele bazilicii "Sagrada Familia" din Barcelona, a declarat luni Vaticanul, scrie Reuters.
Papa îl pune pe Gaudi, arhitectul Sagrada Familia, pe calea spre sfințenie
Gaudi a fost un om pios care a lucrat timp de peste 40 de ani la Sagrada Familia, cea mai mare biserică romano-catolică neterminată din lume, un sit din patrimoniul mondial UNESCO și una dintre cele mai mari atracții turistice din Europa.
Francisc a aprobat un decret de recunoaștere a „virtuților eroice” ale lui Gaudi, a precizat Vaticanul într-o declarație.
Pentru a fi beatificat, următorul pas în procesul de a deveni sfânt, ar trebui să i se atribuie lui Gaudi un miracol. După aceea, ar fi necesară o a doua minune pentru ca el să fie declarat sfânt.






